All This Crazy Mess

Madam de franceza profereaza la ora cu o siguranta de-a dreptul insolenta ca familia normala e aia cu mama, tata si copil sau copii. Cu acelasi ton impertinent madama intreaba: "Avem in clasa copii care provin din familii anormale sau sa zicem...dezorganizate?" Nicio mana ridicata. Madam :"deci sunteti toti normali." Nu mi-e rusine ca n-am reactionat ca as fi intrebat-o daca e in stare sa aprecieze cat de pedagogic e ceea ce a intrebat. Pe urma as fi intrebat-o cu ce e mai buna o familie normala din viziunea ei decat o familie monoparentala, daca stie ce impact psihologic pot avea asertiunile ei lipsite de orice baza rationala si daca stie ca asta e o treaba sanctionabila. Niciodara pana acum nu am simtit ca asta ar constitui vreun handicap pentru mine. Daca e sa stabilesc o diferenta intre mine si restul din familii normale, eu m-am maturizat mai repede, sunt mai serioasa, mai responsabila, mai sagace. I-as fi raspuns, reiau ideea, daca nu eram convinsa ca e proast

Cineva mi-a aratat recent o fotografie alb negru, facuta acum vreo 40 de ani. Subiectul era un tip zambitor, fara riduri, senin, chiar dragut. 40 de ani mai tarziu, eu il cunosc pe tipul din fotografie. E albit complet, ridat de nu se poate si foarte ursuz, pastrandu-si insa cele 3 mari pasiuni ca in tinerete: fizica, muzica si echipa Rapid. Nu ma numar printre fanii lui pentru ca mie ca elev nu mi-a transmis nimic el ca profesor. Ba chiar m-a facut sa detest fizica. Comparand ce era cu ce e acum, singura concluzie evidenta e ca timpul trece si trece nedrept de repede. Nu pot fac nimic ca sa-i opresc sau macar sa-i incetinesc trecerea, dar: -imi pot optimiza deciziile, in asa fel in cat, daca apuc pensia mica tot pregatita de domnul Boc, sa nu regret multe din cele facute. -mai pot alege sa iubesc cerebral, nu total, complet, abandonandu-ma pe mine. E frumos sa-ti pierzi capul dupa cineva, dar si cand te trezesti intr-o mare de singurate regreti enorm. -pot sa-i apreciez mai mult pe ce