Studiu de caz. O tranzitie personala

on vineri, 13 mai 2011
Exista in mine o latura care imi impune dintr-un soi de instinct autoconservator nativ sa nu vorbesc despre lucrurile care ma dor la un anumit moment de timp. Le tin in mine pana cand parte din ele se vindeca si pot marturisi experientele in cauza.
Nu mi-a fost niciodata usor sa fiu imuna la parerea celorlati despre mine. In scoala nu mi-a fost dat sa sufar prea multe de pe urma aspectului fizic. In ultimii ani ma mai si ingrasasem din cauza problemelor afective, ca rezultat al mancatului compulsiv.
Dar iata ca vine liceul (cel cu pretentii, adesea pomenit). Eram mica, introvertita, tematoare si supraponderala. Am aflat pe propria-mi piele ca indiferent ce grad de educatie au oamenii, mai devreme sau mai tarziu, te vor judeca tot dupa aspectul fizic. Nu aveam prieteni si simteam inzecit privirile si atitudinile ostile datorate greutatii. Nu pot sa spun ca-mi placea ce vedeam in oglinda, dar cred ca ajunsesem la un oarecare grad de resemnare care presupunea printre altele evitarea expresa a oamenilor care ma judecau. Ma gandeam uneori ca ar trebui sa slabesc, dar cum firea mea imi impune mereu sa ma documentez inainte, povestile la care ajungeam erau de 3 tipuri: oameni care reusisera (putini), oameni care reusisera si revenisera la aceeasi greutate- efectul YOyo (majoritatea) si oameni care incercasera fara rezultat.
Mi se spusese ca problemele mele cu umerii ar fi putut avea drept cauza greutatea excesiva, fapt care, chiar si dupa ce am slabit, s-a dovedit a fi o pura ineptie.
In culmea deznadejdii mele psihice, norocul meu (de sagetator, haha) imi scoate chibritul in cale: o persoana minunata, virtuala, dornica de comunicare. Intre singuratatea mea cronica si claustrarea impusa de statutul ei social s-a gasit un numitor comun: slabitul.
La momentul respectiv am avut parte de o grupare fericita de 3 factori concurenti (nota: in geometrie, cand minim 2 drepte trec prin acelasi punct acestea se numesc concurente. You get the point) : determinarea mea brusca de a slabi pentru ca varsta maturitatii sa nu debuteze cu stangul si sa mai poarte stigmatul de "obeza", decizia cuiva drag de a-mi recomanda dieta SCARSDALE si decizia ei de a ma impinge virtual de la spate.
Aveam o greutate considerabila si am luat-o tare de la inceput, considerand ca orice indulgenta as fi comis ar fi condus la esecul lamentabil al planului meu de slabire. Atunci, desi nu puteam nici sa alerg 10 metri, mi-am impus zilnic o jumatate de ora pe stepper, sigur, insotita de dieta mai sus mentionata. N-a durat mult, din a doua saptamana mi-am impus cate o ora de stepper zilnic, mai apoi, aflandu-ma in concurenta cu propria persoana, propunandu-mi ca in timp de o ora sa consum mai mult decat media caloriilor de pana atunci.
A functionat. Dupa o luna jumatate, 20 de kilograme au fost date jos. Vazusem pe cantar, dar nu am realizat pana cand am sesizat ca hainele atarnau pe mine si pana nu m-am vazut cu prieteni pe care ii evitasem in perioada cu pricina pentru ca acestia sa nu ma vada in perioada de tranzitie. M-am bucurat enorm cand am vazut ca pot sa alerg din nou.
E aproape un an de atunci. Slabitul a fost un pas important, dar mentinerea e si mai importanta. M-am schimbat; nu-mi mai caut un panaceu in mancare (asta nefiind niciodata o decizie inteleapta). Ma abtin de la multe si motivatiile sunt 2: STIU cum era inainte si SUNT FOARTE MULTUMITA de rezultatele obtinute. Plus ca asta a reprezentat un factor prohibitor cand era vorba de aratat bine.
Mi-a crescut stima de sine si increderea in mine. Am reusit sa fac un pas pe care nu credeam ca-l voi putea face si prin urmare, consecintele nu sunt decat pozitive. Imi place acum ce zaresc in oglinda, pot sa-mi zambesc in fiecare dimineata si arat demential in pantaloni de piele (there, I said it) ( asta cred ca e cea mai potrivita dovada a increderii dobandite, considerand ca inainte nici n-as fi avut curajul sa fac o astfel de achizitie).
Presupunand ca mai am cititori, trebuie mentionat ca aceasta postare nu reprezinta nici o lipsa de modestie si nici narcisism, ci o cronica a unei serii de coincidente fericite pornita de la determinarea proprie.
Presupunand ca o persoana aflata intr-o situatie similara mie, celei de dinainte, citeste aceste randuri ii recomand sa faca acest pas. Nu ai nimic de pierdut. Ai doar de castigat si DEPINDE doar de TINE.
Tranzitia de la "mens sana in corpore barosana" la legendara "mens sana in corpore sano" merita. PE BUNE.

Nu mi-ai promis niciodata vesnicia

on marți, 3 mai 2011
...desi m-ai facut sa cred ca o voiai pentru noi. Si totusi, am crezut in tine. Obisnuiai sa te uiti la filme in care erau cupluri bine sudate de tipe si-mi spuneai ca te faceau sa te gandesti la un "noi" ce avea sa vina. Obisnuiam sa vorbim mult si des la telefon si eu nu puteam sa-tit inchid prima, in vreme ce tu, de la un moment T, imi inchideai brusc.
N-am crezut niciodata ca povestea noastra isi va gasi finalul asa cum a fost acesta si nici ca vei putea cu lejeritate sa-mi povestesti despre noua ta iubita fara sa te gandesti macar putin la cum ma simt eu. Ce-i drept, nu ma mai gandesc la tine zilnic decat daca vorbim si nu te mai condamn la sentinta de iubirii vesnice, dar trebuie sa recunosc, aici, doar pentru mine ca niciodata nu ma voi putea opri sa-mi pese de tine. Ai ramas undeva, intr-un colt de a carei existenta prefer sa uit. Si totusi nu pot.
Ceea ce cred ca stii si tu, post relatia noastra, e ca nu cred ca vei gasi vreodata pe cineva potrivit tie.
Mi-ai cerut sa ramanem prietene, fara sa te gandesti nici macar un pic la sentimentele mele privitoare la acest lucru. Nu, nu vreau sa o cunosc. Nu e vorba de autosuficienta, ci de instinctul de conservare. M-ar rani sa va vad, sa stiu ca ea are parte de o latura a ta pe care am construit-o eu si de care, funny thing, nu aveam sa am parte.
E un sentiment apasator pentru ca la mine relatiile stau sub semnul certitudinii, ca multe alte capitole din viata mea. Cu tine am avut doar certitudini efemere, in lipsa unora durabile.
Am sa trec peste, afterall, it's time to move on.
Cum ma stii, nu-s genul care sa apara de mana cu una doar de dragul de a te face geloasa sau pentru ideea de cuplu. Nu, o sa-mi vad de treaba si o sa-mi mentin standardele ridicate. Nu, draga, din fericire, acestea sunt intacte pentru ca n-ai reusit sa ai impact asupra lor. Da, o sa astept sa apara cineva care sa le bifeze pe toate. Nu, timpul asta nu trece inutil pentru ca nu-mi pun viata pe "pause" doar pentru ca sunt singura. Nu-nseamna decat ca e un timp mai lung pe care mi-l acord mie.
Imi doresc sa fii fericita, si stii, o sa te iubesc mereu. Dar nu cum a fost in timpul trecut.