Sunt un om nefericit

on joi, 31 iulie 2014
...si asta e evident cand priveste oricine o fotografie cu mine, chiar si daca rad. Nu stiu daca e tristete, siguratate sau o combinatie cronica intre cele doua.
Din copilarie n-am poze in care sa zambesc, din adolescenta nici atat, iar acum motivele de zambit isi intarzie aparitia.
Zambetul, cand e profund, se vede si-n ochi. Iar ochii mei sunt goi dintotdeauna.

Problema cu noi oamenii e ca intotdeauna sunt doua fete ale monedei, doua taisuri ale sabiei si etc se prinde toata lumea care e ideea.
Am o viata pe care as dori-o si n-as dori-o altora in acelasi timp.
Partea care se vede, pare jemechera. Partea care nu se vede sta in umbra maica-mii care iar, e o chestie cu doua aspecte. Aspectul in care m-a nascut, a avut grija de mine si etc. Si aspectul in care a fost o sursa de nefericire pentru mine.

Si am senzatia ca o sa vina o zi cand n-o s-o mai vad niciodata. Si nu din cauza ca timpul e trecator si ireversibil si chestii, ci fi'n'ca pare ca singura ei preocupare e sa gaseasca noi si noi metode de a-mi face viata nefericita.
Si-o sa vina o zi cand o sa plec si n-o sa ma uit inapoi. Pentru toate zilele cand m-a umilit - si asta-i ceva frecvent, cu precadere fi'n'ca tot nu-i convine de orientarea mea, desi s-au facut 6 ani de cand stie -, pentru toate zilele in care m-a comparat cu altii, pentru toate zilele cand a folosit termeni de comparatie inferiori.

Sunt din punct de vedere emotional o epava, sunt incapabila sa ma mai apropii de o femeie si am senzatia constanta ca atunci cand ex-a a fugit in Engliterra mi-a smuls direct si definitiv orice urma de suflet sau sensibilitate.

Am o firma pe care ma lupt s-o salvez de la faliment, dupa o sumedenie de evenimente de domeniul stiintifico-fantasticului care i s-au intamplat.
Am 21 de ani si am avut ocazia sa aflu ca cea mai mare placere pe care pamantenii o resimt e sa umileasca pe altcineva.

Am avut pana acum o gramada de experiente hard-core, si mi-e teama ca n-au fost decat vestitori ai urmatoarelor evenimente care or sa lase traume si mai mari.

Partea cea mai proasta e singuratatea, pe care eu o resimt din ce in ce mai mult, desi doar intr-un singur moment al noptii, cand adorm. si ma intreb cum ar fi sa ma tina-n brate femeia care sa fie a mea. Si pe urma adorm gandindu-ma la ea.
si dimineata ma trezeste cate-un client care suna, caci ea, SOC!, nu exista. Inapoi la realitate, umilinta, facturi, restante, furnizori neseriosi si clienti razganditi.
Si daca pare ca ma gandesc la cum ar fi s-o gasesc pe ea, ca de gandit o tot gandesc, de fiecare data cand capat curajul sa o caut, nu e acolo. Nu e nici domnisoara chirurg, nici doamna reprezentant farmaceutic si nici dra studenta la medicina. Poate ca nu-i de mine domeniul farmaco-medical.

Si din pacate se pare ca n-am sange nici pentru legaturi fiziologice si total nesentimentale. 
Da' sper c-o sa-mi treaca. E ciudat sa vrei 99% ceva strict fizic si in 1% din timp sa o vrei pe ea.

Avem mereu de facut alegeri. Partea proasta si foarte cinica e ca pe urma trebuie sa dormim cu alegerile facute. Si de cele mai multe ori, alegerile nici nu te tin in brate cand dormi, nici nu-ti inmoaie genunchii cand se uita-n ochii tai si nici nu te saruta pe gat ...