Sunt un om nefericit
...si asta e evident cand priveste oricine o fotografie cu mine, chiar si daca rad. Nu stiu daca e tristete, siguratate sau o combinatie cronica intre cele doua. Din copilarie n-am poze in care sa zambesc, din adolescenta nici atat, iar acum motivele de zambit isi intarzie aparitia. Zambetul, cand e profund, se vede si-n ochi. Iar ochii mei sunt goi dintotdeauna. Problema cu noi oamenii e ca intotdeauna sunt doua fete ale monedei, doua taisuri ale sabiei si etc se prinde toata lumea care e ideea. Am o viata pe care as dori-o si n-as dori-o altora in acelasi timp. Partea care se vede, pare jemechera. Partea care nu se vede sta in umbra maica-mii care iar, e o chestie cu doua aspecte. Aspectul in care m-a nascut, a avut grija de mine si etc. Si aspectul in care a fost o sursa de nefericire pentru mine. Si am senzatia ca o sa vina o zi cand n-o s-o mai vad niciodata. Si nu din cauza ca timpul e trecator si ireversibil si chestii, ci fi'n'ca pare ca singura ei preocupare e