Dragostea (intr)- o limba straina
Muzica intr-o limba straina, Andrew Crumey, Editura Univers, 2009. O carte albastra, aparent terna; fontul titlului are niste reflexii gri care mi se par neprietenoase, neinspirate si nepotrivite. Dar, la urma urmelor, nu trebuie sa judecam o carte dupa coperta ei si titlul pare totusi interesant.
Am ales-o pentru ca eu traiesc prin muzica. Pentru ca povestea mea de dragoste cu muzica a inceput mai tirziu decit povestea mea de dragoste cu fotografia. Pentru ca oamenii nu prea asculta muzica decit atunci cind sunt indragostiti sau se despart. Si totusi, eu sunt putin altfel: daca intr-o zi nu au nici macar soneria telefonului, aia e o zi trista in calendarul meu.
La o prima vedere destul de superficiala, recunosc, m-am lovit de gustul amar al inconsecventei, o calitate pe care, trebuie sa recunosc, o pretuiesc atit atunci cind e vorba de oameni cit si cind vine vorba de carti, filme, muzica sau fotografii.
Cartea asta, repert, la o vedere straina, pare o colectie de povesti insiruite in mod aleatoriu, alternind citeva scene
cotiediene din viata naratorului, cu parti din povestire, destul de alambicate si foarte repetate, aproape sa te faca sa renunti.
Dupa primele 100 de pagini simtez dulcea nevoie de a ceda; ma plictiseste groaznic sa citesc si sa recitesc gindurile altora din simplu motiv ca pot coincide cu ale mele sau ma pot intriga. Cind treci de aceste pagini unde repetiiile te plictisesc dincolo de limita banalului, apare fugitiv o data sau de doua ori cuvintul "homosexual". Din ce-am citit eu pina acumcam una din 100 de carti dezvolta o situatia, o relatie tematica de la acest cuvint.De cite ori discut cu cineva de cultura comunitatii, ma gasesc deplingind lipsa persobajelor si a relatiilor gay din literatura non tematica.
In Muzica intr-o limba straina, naratorul, un fizician purtat de stiinta catre literatura, imi ofera o astfel de poveste, ce-i drept, tardiv, dezvaluirile constituind deznodamintul romanului. Robert, istoricul ii povesteste prietenului sau, Charles, ca era iubirea vietii lui. E cazul sa recunosc fata de mine ca habar n-aveam cine e autorul, iar despre carte n-aveam idee nici atit. Ceea ce ma incinta este ca un tip straight reuseste sa descrie o astfel de relatie departe de limitele febrile ale homofobiei sau romantismului. Il iubeste si atit. As putea spune chiar ca lipsindu-se de mijloace plastice tipul asta se apropie foarte mult de istoricul gay, aflindu-se intr-o oarecare complicitate cu acesta.Cred sincer ca e cea mai emotionanta poveste a unui roman care nu pare si zic eu ca nu este un roman gay themed.
Atunci cind am incercat sa-mi formez o parere, o directie data de acest roman m-am intrebat daca a-ti impartasi muzica, lectura, arta pe care o preferi cu o persoana cu care nu esti intr-o relatie, nu inseamna ca incepi sa te indragostesti de respectiva persoana...
Am ales-o pentru ca eu traiesc prin muzica. Pentru ca povestea mea de dragoste cu muzica a inceput mai tirziu decit povestea mea de dragoste cu fotografia. Pentru ca oamenii nu prea asculta muzica decit atunci cind sunt indragostiti sau se despart. Si totusi, eu sunt putin altfel: daca intr-o zi nu au nici macar soneria telefonului, aia e o zi trista in calendarul meu.
La o prima vedere destul de superficiala, recunosc, m-am lovit de gustul amar al inconsecventei, o calitate pe care, trebuie sa recunosc, o pretuiesc atit atunci cind e vorba de oameni cit si cind vine vorba de carti, filme, muzica sau fotografii.
Cartea asta, repert, la o vedere straina, pare o colectie de povesti insiruite in mod aleatoriu, alternind citeva scene
cotiediene din viata naratorului, cu parti din povestire, destul de alambicate si foarte repetate, aproape sa te faca sa renunti.
Dupa primele 100 de pagini simtez dulcea nevoie de a ceda; ma plictiseste groaznic sa citesc si sa recitesc gindurile altora din simplu motiv ca pot coincide cu ale mele sau ma pot intriga. Cind treci de aceste pagini unde repetiiile te plictisesc dincolo de limita banalului, apare fugitiv o data sau de doua ori cuvintul "homosexual". Din ce-am citit eu pina acumcam una din 100 de carti dezvolta o situatia, o relatie tematica de la acest cuvint.De cite ori discut cu cineva de cultura comunitatii, ma gasesc deplingind lipsa persobajelor si a relatiilor gay din literatura non tematica.
In Muzica intr-o limba straina, naratorul, un fizician purtat de stiinta catre literatura, imi ofera o astfel de poveste, ce-i drept, tardiv, dezvaluirile constituind deznodamintul romanului. Robert, istoricul ii povesteste prietenului sau, Charles, ca era iubirea vietii lui. E cazul sa recunosc fata de mine ca habar n-aveam cine e autorul, iar despre carte n-aveam idee nici atit. Ceea ce ma incinta este ca un tip straight reuseste sa descrie o astfel de relatie departe de limitele febrile ale homofobiei sau romantismului. Il iubeste si atit. As putea spune chiar ca lipsindu-se de mijloace plastice tipul asta se apropie foarte mult de istoricul gay, aflindu-se intr-o oarecare complicitate cu acesta.Cred sincer ca e cea mai emotionanta poveste a unui roman care nu pare si zic eu ca nu este un roman gay themed.
Atunci cind am incercat sa-mi formez o parere, o directie data de acest roman m-am intrebat daca a-ti impartasi muzica, lectura, arta pe care o preferi cu o persoana cu care nu esti intr-o relatie, nu inseamna ca incepi sa te indragostesti de respectiva persoana...
Comentarii