Eu cred ca sunt un om cu principii
Eu nu-s de felul meu un om care sa accepte compromisurile de niciun fel. Nu inghit conceptul de spaga, sau de mica intelegere si mai ales, chiar daca nu-s out evit grupurile de cunostinte homofobe.
Se pare ca tot eu am pretentii prea mari de la oameni. Asa, in general, ma astept ca daca eu nu-ti fac nimic sa nu ma jignesti. Ma astept ca daca hotarim ceva sa nu mai revenim asupra deciziei sau sa o aminam.
De data asta e ceva diferit.
M-am hotarit sa pun pe roate un site in care sa implic mostly oameni de virsta mea, mai ales ca-s intr-un liceu care are pretentia ca sare de genunchiul broastei ca nivel de cultura, de deschidere la minte, de performante. Acum de pune problema ca am oamenii (o parte importanta din ei), dar ca echipa e homofoba de-a binelea. Si asta ma face sa ma simt nasol, parca uneori m-as ridica, m-as intoarce pe calciie si-as lua-o la fuga. E totusi munca mea, si nu-mi vine. E nedrept de dureros ca aceia pe care-i consideri prieteni loiali sa foloseasca cele mai injositoare jigniri la adresa celor ca tine. Am doar 3 posibilitati. Sa ma intorc pe calciie, sa inghit jignirile sau sa-mi fac coming-outul. toate trei sunt la fel de daunatoare. Prima ar insemna lasitate. Mi-as incalca propriile principii despre onestitate, incredere, sinceritate. Cea de-a doua m-ar face lasa, si asta chiar nu sunt. Ultima dintre ele m-ar face sincera, onesta, sincera, curajoasa, dar i-ar alunga. Uite o dilema la care n-am gasit solutie.
In alta ordine de idei, rezolutiile de an nou sunt legate de problema enuntata mai sus, de prietenii putini si homofobi, majoritatea de vreme buna. Ma doare lucrul asta. Alta rezolutie e legata de socializare. Imi mai doresc sa imi gasesc vocatia anul asta, ca la anul e deja prea tirziu. Vreau sa merg la marsul gayfest, dar ramine problema expunerii. A DRACULUI DE GREU DE REZOLVAT.
Am mai observat la tv conglomerari de non valori care fac show-uri pe tema unor relatii gay. Fie ca-i profa cu eleva, fie ca-i fotbalistul de la nu stiu ce echipa de care n-am auzit. Acum vreo luna parca mi-a iesit in fata ochilor o emisiune de la canalul turcesc, prezentata de etenul Cove. Fata lu' tata parca-i zice emisiunii. Si era acolo o tipa, lesbiana, si mai exact tomboy, careia ii placea de o colega. O cam hartuia. Si se duce eternul Cove la casa parintilor ei cu filmarile, le arata, apare si fata si atunci incep ambii parinti cu amenintari. La sfirsit scria ceva scurt cum ca intimplarile si personajele sunt complet fictive. Cum e posibil sa difuzezi o chestie care indeamna la violenta impotriva LGBT? Cum sa reactioneze parintele care afla ca fiul sau fiica e gay altfel decit violent daca asta vede ca fac altii la televizor? Si mai e ceva: sectiunea aia unde srie ca e fictiune ar trebui rulata cel putin 50 de secunde. Ca asa e ca un flash, nici nu te dezmeticesti bine si a si disparut. Si chiar exista oameni care cred ca susele astea sunt reale. Cum poate o televiziune sa produca o astfel de emisiune numai pt audienta? numai ca nea Vasile sa se uite si sa strige "huo poponarii " si tanti gina de la colt sa-si faca mii de cruci si sa rosteasca numele Creatorului in nestire, sa zica apoi ca da, gayi ar trebui "arsi, arsi mama, ca asa a fost cu Sodoma."
Simt c-am intrat in anul mortii. Nu ma simt in stare de nimic, mai mult, sunt dezamagita.
dar o sa-mi treaca, o sa ma resemnez, o sa trec peste.
Mai e o luna si ceva si incepe United States of Tara. Asta cred ca-i singurul lucru bun din anul asta.
Comentarii